Unul dintre partenerii noștri, Florea Adrian Personal Trainer (F.A.P.T.), ne demonstrează încă o dată că avem dreptate să credem în spiritul antrenprenorial al sportivilor și lansează o serie de evenimente sub numele “HAI HUI BOOTCAMP”.
Trecem printr-o perioadă deloc ușoară, însă acestea sunt momentele în care oamenii dornici să progreseze ies la rampă și demarează proiecte de asemenea anvergură. Dacă în 2018 și 2019, Adrian a organizat pe malul Someșului două ediții “HAI HUI MIȘCARE ÎN AER LIBER”, anul 2020 și restricțiile impuse l-au obligat să oprească pentru moment acest proiect.
F.A.P.T. nu s-a demoralizat, ba dimpotrivă, a profitat de pauză pentru a pune bazele unui nou proiect care să continue evenimentul apărut în anul 2018. Așa a luat naștere “HAI HUI BOOTCAMP”, o serie de evenimente în care participanții se vor reuni în mijlocul naturii pentru trei zile pline de antrenamente, activități culturale și de relaxare.
Sunt foarte încântat de acest proiect și îmi doresc să fie un succes deoarece am muncit mult la el, dar și pentru că este un concept diferit! Îmi doresc ca până la finalul anului să îl organizez în mai multe locații din România și, de ce nu, poate și peste granițele țării!
Florea Adrian
Suntem bucuroși de oportunitatea pe care o avem de a-i fi parteneri în acest nou început!