Finalul verii și începutul toamnei dau startul întrecerii în lumea sporturilor de echipă. Meciuri, turnee, deplasări, lacrimi, hore de bucurie și tot tacâmul se pun de acum în mișcare, cu scopul neabătut de câștigare a trofeelor mult râvnite. Echipele de fotbal feminin ale ACS Juniorul 2014 nu fac opinie separată și, după o vară de pregătiri intense, se aruncă în luptă, dorind să ajungă cât mai sus în clasamentele campionatelor. În stagiunea aceasta, însă, au primit un imbold valoros, după ce colaborarea cu Sport Advisor le-a adus un contract de finanțare nerambursabilă din care își vor susține activitatea.
Suma de șase cifre a contractului, pe care ne permitem s-o numim mai mult decât rezonabilă, a fost obținută în urma apelului de proiecte de finanțare nerambursabilă în domeniul sportului lansat de Consiliul Județean Ilfov, și, credem noi, le va ajuta în drumul lor spre succes.
ACS Juniorul avea deja oricum o activitate bogată, cu echipe de fotbal, atât masculin, cât și feminin, participante la mai multe categorii de vârstă și eșaloane ale Campionatului Național. Proiectul câștigat a privit exclusiv echipele de fotbal feminin de senioare, tineret și U15, ceea ce le va da o mână un picior de ajutor realmente util pentru a-și susține deplasările, meciurile de acasă, echipamentele și multe altele de care au nevoie ca să performeze optim. Noi le ținem pumnii și, din birourile noastre, încercăm să le ajutăm cât putem de mult ca să-și atingă țelurile acolo pe teren, unde joacă ele!
