Una dintre provocările constante cu care se confruntă o organizație sportivă este atragerea de resurse materiale pentru a-și putea desfășura activitatea.
Nu am spus nimic nou până acum. Dar, în afară de căutat sponsori, parteneriate, redirecționări de impozit pe venit și altele din același registru, ce soluții practice și, mai ales, accesibile, se mai pot găsi?
ÎȚI ZICEM NOI:
Finanțările publice nerambursabile pentru sport!
CE SUNT ȘI DE UNDE VIN?
Două tipuri de fonduri: private și publice
În România, sportul beneficiază de un statut care îi permite să fie finanțat din fonduri publice, activitatea sportivă fiind legiferată ca activitate de interes general.
Acest lucru se traduce că atât organizațiile sportive de drept public, cât și cele de drept privat (adică ACS-uri, federații, asociații județene pe ramură de sport) pot beneficia de finanțări din fonduri publice, cu unele diferențe derivate din forma de organizare și prevederile legislative aferente.
Cele două mari categorii de fonduri pe care o organizație le poate genera/atrage sunt cele private și cele publice.
Fondurile publice reprezintă sume de bani, în marea majoritate a cazurilor nerambursabile, acordate de autoritățile publice locale sau centrale conform legislației în vigoare.
Fondurile private sunt reprezentate de aporturile asociaților unei organizații sportive și orice sumă și orice bunuri/servicii atrase de la persoane fizice sau persoane juridice de drept privat.
ORGANIZAȚIE SPORTIVĂ
APLICAȚIE PROIECT
cu ajutorul SPORT ADVISOR
ACCESARE FONDURI
CADRUL LEGAL
Legea 350 / 2005 reglementează finanțările nerambursabile din fonduri publice
Cea mai importantă sursă publică de finanțare pentru organizațiile sportive private, în momentul de față, atât ca adresabilitate, cât și ca volum total de sume disponibile a fi contractate, o reprezintă apelurile de proiecte în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Această lege descrie cadrul general de desfășurare a acestui proces de atribuire a contractelor de finanțare și, mai departe, fiecare autoritate publică stabilește un regulament clar și ferm în acest sens.
Ca mențiune, orice autoritate publică poate organiza un proces de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă, dar cel mai frecvent, cel puțin în cazul sportului, regăsim aceste procese de atribuire/apeluri de proiecte în cazul autorităților publice locale (consilii județene sau consilii locale).
În mod intuitiv, principalul beneficiu este reprezentat de suma de bani obținută de către organizație pentru a-și putea desfășura activitatea sportivă. Sumele pot fi folosite pentru acoperit costurile deplasărilor la competiții, acoperit cheltuieli cu cantonamente, achiziționat echipament sportiv, plata chiriilor etc. În cadrul fiecărui apel de proiecte sunt menționate explicit cheltuielile care nu pot fi acoperite din finanțarea respectivă, iar de obicei acestea se referă la achiziții de clădiri, terenuri ș.a.m.d.
Autoritatea care lansează sesiunea/apelul de proiecte stabilește momentul când debutează și perioada pentru care se încheie contractele de finanțare. Autoritatea finanțatoare este, de regulă, un consiliu județean sau un consiliul local, prin primăria locală, și poate stabili regulamentul de desfășurare al sesiunii în diferite momente. Unele stabilesc de la finalul unui an, pentru anul următor, altele în cursul unui an pentru același an sau unele stabilesc durata finanțării pentru câteva luni, pe când altele pentru perioade mai mari, de până la un an. Proiectul tău poate sau nu să se suprapună cu respectivele perioade;
Tot autoritatea finanțatoare stabilește suma totală pusă la dispoziție pentru organizațiile care câștigă un astfel de contract în urma procedurii de selecție, dar, în funcție de condițiile stabilite, poate impune și un plafon maxim de finanțare pentru fiecare câștigător în parte. Desigur, necesarul propus de proiectul tău trebuie să se încadreze în aceste limite, atunci când ele există și sub forma sub care aceste limitări există;
Pentru că fiecare sesiune de atribuire de contracte de finanțare nerambursabilă din fonduri publice pentru activități sportive are trăsăturile proprii, stabilite de autoritatea finanțatoare. Și sunt destul de numeroase trăsăturile unui astfel de proiect;
Autoritatea care lansează sesiunea/apelul de proiecte stabilește conținutul sesiunii de atribuire a contractelor, în sensul că poate prioritiza activitățile organizațiilor sportive locale sau evenimentele sportive internaționale din raza teritorială sau, de exemplu, poate pune accent pe activitățile sportive de masă sau pe cele de performanță. Proiectul tău trebuie să corespundă cât mai bine nevoilor pe care le adresează autoritatea finanțatoare prin aspectele pe care le punctează cu scor mai mare, pentru a-ți maximiza șansele de câștig;
Nu este așa de simplu. Aceste tipuri de finanțări se acordă pe proiect, și nu sub forma unei finanțări continue din care se pot acoperi toate costurile unei organizații, indiferent de natura lor. Practic, contează relevanța proiectului, sub diferitele aspecte considerate importante de către autoritatea finanțatoare: număr de sportivi angrenați în proiect, valoarea rezultatelor obținute, gradul de publicitate făcut respectivei ramuri sportive etc. Simultan, cântărește semnificativ și profilul organizației: câtă experiență în domeniul sportului posedă, ce reputație are, dacă are un istoric impecabil de conformitate cu cerințele legale, dacă are capacitate de co-finanțare a proiectului etc.
VEI ÎNTREBA, PROBABIL: BUN, CONCRET,
Cum pot accesa o finanțare nerambursabilă?
Sfatul nostru este să iei legătura cu noi în această privință.
După cum menționam și mai sus, fiecare sesiune de atribuire de finanțări nerambursabile are propriile caracteristici și, ca să te putem ajuta în mod corespunzător, este necesară o colaborare strânsă între tine și noi, precum și o perioadă rezonabilă de pregătire a respectivei aplicații.
Acest ultim fapt, anume că trebuie o perioadă în care să pregătim împreună aplicația, provine din necesitatea de obținere a unor documente direct legate de organizație, dar și din conceperea temeinică a conținutului proiectului, a periodizării sale și a stabilirii unui buget corespunzător.