Adevărul este că tânjim să mergem la munte. E adevărat că avem zăpadă și în orașele mai joase, dar nu poți compara plăcerea de a sta în mijlocul unor munți superbi cu atmosfera de la altitudinea joasă. Și, nu știm cum se întâmplă (dar nici nu strivim corola de minuni a lumii), dar, când ne dorim ceva, iată cum universul ține cu noi: în 21 februarie vom fi în mijlocul Munților Borsec, acolo unde Academia de Baschet Urșii organizează Borsec Basketball Cup – Winter Edition 2026.
Vrei să primești articolele pe mail? Abonează-te la newsletter-ul Sport Advisor!
Va fi cum nu a mai fost. Așa se întâmplă de fiecare dată. Când credem că știm exact cum va ieși, soarta ne arată că poate fi tot mai frumos decât la edițiile anterioare, deși de fiecare dată am spus că e o competiție la superlativ.
Din nou, vom asigura suportul media și comunicarea și vom înroși aparatura din Sport Advisor Promo Shop pe tot ce se poate imprima. Vă spunem și vouă: dacă vreți echipamente, diplome, rucsacuri, butoiașe de apă sau orice alte obiecte care trebuie personalizate, facem!
Să revenim: mergem la urșii de la Academia din Borsec în 21 februarie, să vedem sute de sportivi de toate vârstele cum înflăcărează Sala Sporturilor, ca să câștige cupa de baschet 3×3. Deci, dacă știți juca baschet, înscrieți-vă și voi, vă dăm linkul: t.ly/mRDZF Dacă nu vreți să jucați, veniți măcar să vedeți ce desfășurare de forțe ca la carte are loc pentru această competiție care în curând se va preda în școli la cât de bine e organizată
Succes, urșilor, să bateți orice record de participanți! Mulțumim că suntem parte din familia voastră! Și ne dăm jos pălăria în fața președintelui Valeriu Plitoc, un munte de iubire pentru baschet și de ambiție!
