Amiral

Amiral

Clubul Sportiv Amiral își are rădăcinile în Programul Ghidul Înotătorului, un program de inițiere și dezvoltare a tehnicilor de înot în mod corect, în vederea practicării înotului competițional.

Odată ce Programul Ghidul Înotătorului și-a arătat roadele și copiii au ajuns profesioniști, Sergiu Peicea, „tatăl” acestui concept, a fondat și Clubul Sportiv Amiral, unde îi antrenează pe sportivii de performanță, cu care participă la competiții naționale.

Echipa de antrenori este de nota 10, baza de antrenament este cea mai bună din țară, și anume Complexul Sportiv de Natație Otopeni (Bazinul Olimpic din Otopeni), așă că toate premisele succesului există.

Sport Advisor este alături de Amiral de la început și, fără să stăm pe gânduri, am oferit servicii de consiliere în vederea depunerii proiectelor pentru obținerea de fonduri publice și avem deja prima victorie. Primul proiect cu fonduri nerambursabile ochit, primul lovit: un program al Consiliului Județean Ilfov, care susține financiar practicarea sportului de performanță, respectiv a înotătorilor profesioniști. Am făcut asta pe lângă branding, marketing, comunicare off și online, imprimarea echipamentelor, a materialelor publicitare offline și a tuturor produselor personalizate cu însemnele clubului Amiral.

Înotăm împreună în ape adânci și limpezi și abia așteptăm să vi-i prezentăm pe viitorii campioni ai României.