Într-adevăr! „Moldova 3X3 Basketball Festival by YAW!” a fost un turneu senzațional. Ne-am simțit ca acasă. În fond, cum altfel ne-am fi putut simți în Republica Moldova, împreună cu frații noștri? De parcă am fi fost la revelionul mileniului: emoții de un nou început (a fost prima ediție), bucurii, artificii, aplauze, strigăte, victorii!
Vrei să primești articolele pe mail? Abonează-te la newsletter-ul Sport Advisor!
Ca de obicei, am asigurat comunicarea. Am făcut treabă bună. Stați liniștiți, nu ne lăudăm doar singuri, ne laudă și alții. Mai ales cei cu care lucrăm. Pe lângă comunicare, am mai făcut și alte lucruri în Promo Shop Sport Advisor. Ca de fiecară dată, de fapt, am făcut tot ceea ce am putut și ce a fost nevoie pentru partenerul nostru, Academia Urșii, coorganizatorul turneului internațional de la Chișinău. Dacă tot am zis de coorganizator, să îi pomenim și pe ceilalți: Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Federația de Baschet din Republica Moldova și Clubul de Baschet Veteran Moldova.
Aproape 120 de echipe s-au înscris încă de la prima ediție. Deci, vă dați seama cum a fost: două zile de meciuri care nu se mai opreau, pe patru terenuri simultan, la Complexul Sportiv „Chișinău Arena”. Nebunie baschetbalistică totală! Abia așteptăm următoarea ediție, pentru că organizatorii nu se opresc aici. Au început și vor să continue an de an. Iar noi vom fi alături de ei! Pentru că nu degeaba ne numim Sport Advisor. Your Sport, Our Support.
