Familia Sport Advisor se mărește începând de astăzi cu un nou membru: Florea Adrian Personal Trainer (FAPT).
Adrian este un băiat serios, ambițios, muncitor din cale afară și care își concepe viața în jurul unor valori care ne sunt comune: seriozitate, implicare, perfecționare și dragoste față de sport. Iar nouă ne plac la nebunie oamenii care se străduiesc să își transforme pasiunile în meserie și ne dorim să avem cât mai mulți parteneri pe care să îi putem ajuta să își îndeplinească acest vis. Așadar, e o colaborare cât se poate de firească!
Adrian este organizatorul evenimentelor ”Hai Hui – Mișcare în aer liber!”, este un promotor al sportului și suntem bucuroși că vom putea da o mână de ajutor ca acest tip de proiecte să devină tot mai solide, comunitățile noastre au nevoie de așa ceva.
Adrian Florea, Personal Trainer: ”Am plecat cu un obiectiv clar în ceea ce fac, iar această colaborare cred că mă va ajuta să mă apropii de el. Let’s get to work!”
Bine ai venit în familia Sport Advisor!