RAFS Champs

RAFS Champs

RAFS CHAMPS este un reper de pe harta sportivă a Clujului, fiind prima școală de fotbal american pentru copii din oraș, care își propune să organizeze antrenamente de Flag Football și Tackle Football pentru fete și băieți cu vârsta începând de la 4 ani.

Raphaël Salosa este entuziastul care stă la baza proiectului. Cu o experiență de 5 ani în antrenarea copiilor de 4-16 ani în Asia și Orientul Mijlociu, Coach Raphaël este un formator de echipe de grădinițe și școli, cu Certificat antrenor de fotbal American eliberat de USA FOOTBALL.

RAFS CHAMPS își propune să deschidă mai multe campusuri în alte orașe ale României până la mijlocul anului 2021, pentru a crea un campionat intern și pentru a dezvolta comunitatea de oameni pasionați de fotbalul american.

Sport Advisor îl asistă pe Coach Raphaël și pe echipa lui, suntem pregătiți să deprindem și noi, odată cu micii lui cursanți, tainele acestui minunat sport!