TRAIF – Tehnologie & Recuperare, Aparatură și Inovație în Fizioterapie este un proiect ce reunește toți specialiștii în recuperare medicală.
Inițiatorul este Claudiu Man, părintele Complete Movement, partener vechi al Sport Advisor.
Kinetoterapeut de renume, Claudiu Man dorește ca la conferințele TRAIF să creeze o rețea care să conecteze toți factorii implicați în recuperarea medicală: antrenori, fiziokinetoterapeuți, medici, dezvoltatori de softuri și de soluții digitale pentru sănătate, producători de aparatură și tehnică medicală de recuperare, dar și studenți, masteranzi ori doctoranzi care doresc să acceseze sistemul, să învețe și să se perfecționeze.
Echipa Sport Advisor este implicată în proiectul TRAIF prin crearea de brand și producția de printuri realizate la Sport Advisor Promo Shop. De asemenea, prin cei doi asociați, Iulian Haba și Ciprian Bordea, Sport Advisor este prezentă la TRAIF în calitatea de invitat, prin prezentările realizate de cei doi acționari, referitoare la business și implementarea platformelor online în domeniul recuperării medicale.